Spectacolul propus de Teatrul mic și de regizorul / scenograful Vlad Cristache aduce în prim plan o punte de legătură realizată pe coordonate temporale, creată între controversatul text dramatic al lui Frank Wedekind și o formulă vizuală relațională construită după repere contemporane. Este, totodată, o compoziție a cărei identitate este fixată de la început de consistența acordurilor și de timbralitatea instrumentelor electronice a muzicii rock (FiRMA Band) ca și concert live, cu intervenții ce punctează structura spectacolului.
Spațiul în care se desfășoară spectacolul impune două repere temporale clare, care fixează liantul între cele două perioade (prezentul textului lui Wedekind, finalul secolului XIX) și contemporaneitate. Sunt dominante pentru imaginea spectacolului două candelabre gigantice de bronz în stil flamand, care oferă o eleganță opulentă întregului cadru, imagine echilibrată de stilul vizual, în care este gândit planul scenic (spațiu al jocului și al derulării situațiilor și acțiunii dramatice), care este conceput după coordonate firești contemporane, minimaliste, funcționale.

La fel ca și în piesa dramaturgului german, este pusă în formă problema sexualității și reperelor contradictorii care o înconjoară, falsa pudoare, lipsa de comunicare dintre mamă și fiică și nu numai, ducând, în cele din urmă, la victimizarea personajului feminin principal. În același timp, contemporaneizarea pentru care optează Vlad Cristache mizează pe relații noi dintre comportament, atitudinea și prezența personajelor, aducând un ușor contrast față de textul piesei, avansând o cheie contemporană a evaluării evenimentelor. Este vorba de un tablou în care sunt expuse cu violență conflictul dintre generații, prezența degradată, ineficientă și neputincioasă a profesorilor, dar totodată agresivă și încărcată de pretenția corectitudinii. De asemenea, este expusă duritatea relației dintre personaje, centrată pe vulnerabilitatea unei fete de 14 ani în mijlocul acestui context potrivnic, argumentat de o morală sterilă, de o continuă stare de disconfort și frică, de o societate construită pe repere ale inflexibilității și a victimizării.

Spectacolul are o structură bine închegată, perfect echilibrată între momentele destinate progresiei dramatice, intervențiilor muzicii și momentelor de grup. Mai mult decât în piesa lui Frank Wedekind, adolescența expusă de versiunea scenică a lui Vlad Cristache este formulată în termeni duri și firești, de la interesante „teoretizări” ale tinerilor referitoare la un viitor ideal al propriei decizii, dincolo de valori impuse și false, până la așteptarea statutului de adult. De asemenea, sunt admirabil realizate momentele de expunere a relațiilor dintre copii și părinți, modul distructiv din punct de vedere mental și emoțional al educației, pedepsele, constrângerile, cruzimile, toate aceste generând personaje lipsite de apărare, derutate, controlate.

Formula de prelucrare a textului în perimetrul scenic, propusă de Vlad Cristache, cu siguranță are ca obiectiv prioritar evaluarea și confruntarea mentalităților, ca o aducere brutală în față a cruzimii relațiilor, a unei demonstrații a dezorientării personajelor de vârstă adolescentă într-un context bazat pe valori aparent corecte, pline de contradicții și violență.

Foto: Sebastian Marcovici